ccf

Baroul Bucuresti a dat publicitatii rezultatele intalnirii membrilor Consiliului cu ministrul Raluca Pruna pentru clarificarea neintelegerilor privind Legea nr. 51/1995

Data: 14 June 2016, 18:21 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1941 afisari

Decanul Baroului Bucuresti, avocatul Ion Dragne (foto), a dat publicitatii, marti 14 iunie 2016, un comunicat de presa privind intalnirea avuta de Consiliul Baroului Bucuresti, in data de 7 iunie 2016, cu ministrul Justitiei, Raluca Pruna, pentru a discuta pe marginea neintelegerilor referitoare la modificarea Legii nr. 51/1995 si a dreptului la aparare.


Comunicatul decanului Ion Dragne:

Ca urmare a declaratiei publice a doamnei Raluca Pruna, Ministrul Justitiei, cu privire la intentia de a se consulta cu avocatii din Baroul Bucuresti in legatura cu existenta unor puncte de vedere diferite exprimate cu privire la proiectul de modificare a Legii nr. 51/1995, Consiliul Baroului Bucuresti i-a adresat o invitatie la o discutie prin care sa fie clarificate unele neintelegeri, in vederea unei corecte informari a opiniei publice cu privire la proiectul de lege dezbatut in Parlamentul Romaniei.

Interesul Baroului Bucuresti a fost justificat, dincolo de deschiderea spre dialog cu orice avocat, de expunerea publica a pozitiei din partea unor autoritati, precum si de interpretarea eronata a scopului reglementarilor propuse, care au insinuat ideea ca se incearca, prin adoptarea unor norme de modificare a Legii privind exercitarea profesiei de avocat, crearea unei 'imunitati' a profesiei si a avocatilor, ceea ce a dus la o falsa imagine a avocatului in relatiile cu autoritatile judiciare si in societate.

Intalnirea dintre Consiliul Baroului Bucuresti si doamna Raluca Pruna, Ministrul Justitiei, s-a desfasurat in 07 iunie 2016, la sediul Baroului Bucuresti.

In calitate de reprezentant al Ministerului Justitiei si de membru al Guvernului, doamna Raluca Pruna a adus la cunostinta Consiliului Baroului Bucuresti rezervele autoritatilor cu privire la proiectul de lege, acestea constand in:

(I) necesitatea asigurarii unui regim unitar in care poate avea loc perchezitionarea sediului profesional al avocatului, in conditii similare magistratilor si parlamentarilor, ca in sistemul de drept francez, in care nu este consacrata legal imunitatea, ci doar obligatia conducatorilor institutiei din care face parte avocatul, magistratul sau parlamentarul, de a participa la perchezitia persoanei respective. S-a admis, totusi, ca nu este instituita prin proiectul de lege o imunitate, totala sau partiala, pentru avocat, prezenta Decanului sau a reprezentantului acestuia la efectuarea perchezitiei nefiind de natura, potrivit specialistilor consultati ulterior, sa afecteze legala desfasurare a acesteia sau cercetarea penala.

Sub acest aspect, reprezentantii Consiliului Baroului Bucuresti au aratat ca existenta unei imunitati a parlamentarilor sau cerintei avizului din partea Consiliului Superior al Magistraturii pentru efectuarea de acte specifice de urmarire penala impotriva unui magistrat suspectat, sunt garantii specifice demnitatilor si profesiilor respective, pe care noua reglementare nu isi propune sa le extinda la avocati;

(II) reglementarea unui secret profesional extins, a unei 'inviolabilitati' care sa priveasca si datele stocate pe suport magnetic, ar permite persoanei suspectate de savarsirea unei infractiuni sa ascunda, prin avocatul sau, probe care ar fi de natura sa-i demonstreze vinovatia.

Pozitia Consiliului Baroului Bucuresti, sub acest aspect, a fost in sensul ca scopul legii a fost de a asigura deplina protectie a datelor si informatiilor puse la dispozitie de catre client avocatului, exclusiv in vederea exercitarii dreptului la aparare, nu de transformare a acestuia intr-un 'depozitar' al probelor vinovatiei clientului.

(III) necesitatea pastrarii solutiei legislative actuale, in sensul asimilarii avocatilor cu functionarii – astfel cum sunt definiti in legea penala, pentru a se asigura o mai buna preventie penala, prin determinarea avocatului de a asigura o atentie mai mare protejarii valorilor sociale ocrotite prin reglementarea infractiunilor care au ca autori functionarii.

Pozitia Consiliului Baroului Bucuresti, in aceasta privinta, a fost de contestare categorica a existentei unei dispozitii in legislatia actuala care sa asimileze avocatii cu functionarii, excluzand apartenenta avocatilor in categoria de persoane asimilata functionarilor, intrucat, de esenta profesiei de avocat este plasarea acesteia in afara sferei autoritatii controlului statului, specifica subordonarii in exercitarea functiei, tocmai pentru a se asigura independenta avocatului, ca mijloc esential de asigurare a dreptului la aparare;

(IV) necesitatea renuntarii la propunerea reglementarii unor onorarii minimale, incompatibile cu regulile economiei de piata si cu calitatea de liber profesionist a avocatului.

Pozitia Consiliului Baroului Bucuresti a fost in sensul ca aceasta propunere nu a apartinut organelor profesiei, ci a fost inserata cu ocazia procedurii de legiferare; oricum, este compatibila reglementarea unor tarife minimale cu exercitarea unei profesii liberale.

Consiliul Baroului Bucuresti a adresat un apel Ministerului Justitiei pentru a facilita dialogul si colaborarea cu expertii din cadrul departamentelor cu atributii in elaborarea de acte normative, o astfel de colaborare fiind de natura sa previna in viitor situatii in care sa se inoculeze ideea falsa ca profesia de avocat nu este orientata catre respectarea legii si combaterea coruptiei, cu luarea in considerare a specificului profesiei de avocat, care presupune asigurarea dreptului la aparare pentru orice persoana, chiar si pentru cel acuzat. Ministrul Justitiei a reamintit, in acest context, colaborarea constanta a Ministerului Justitiei cu reprezentantii Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, pentru identificarea celor mai bune solutii legislative, in contextul elaborarii proiectelor noilor coduri, al modificarilor anterioare ale Legii nr. 51/1995 - initiate de Ministerul Justitiei, al altor proiecte de acte normative care au privit activitatea avocatilor, dar si al propunerilor legislative initiate de senatori si deputati, inclusiv cu privire la propunerea legislativa de modificare si completare a Legii nr. 51/1995 aflata la acest moment in dezbatere parlamentara.

Consiliul Baroului Bucuresti a transmis aprecieri doamnei Raluca Pruna, Ministrul Justitiei, pentru disponibilitatea la dialog si si-a manifestat dorinta de colaborare in procedura de modernizare a reglementarii profesiei de avocat, in stricta conformitate cu regulile statului de drept si ale democratiei.

Consiliul Baroului Bucuresti a luat act si si-a insusit Comunicatul Consiliului Uniunii Nationale a Barourilor din Romania din 04 iunie 2016, inclusiv in ceea ce priveste initierea unor actiuni de protest in cazul in care eforturile de consolidare a dreptului la aparare, a secretului profesional, a statului de drept si a respectarii regulilor democratice vor fi afectate prin activitatile incorecte ale unor decidenti publici.

Consiliul Baroului Bucuresti adreseaza multumiri barourilor din tara care au aderat la protestul initiat de Baroul Bucuresti, precum si asociatiilor profesionale ale judecatorilor, pentru luarile corecte de pozitie”.

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.