ccf

CSM a incuviintat retinerea si arestarea preventiva a doi procurori din cadrul PCA Ploiesti

Data: 24 March 2016, 13:26 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1877 afisari

Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat, miercuri 23 martie 2016, incuviintarea cererilor privind luarea masurilor retinerii si arestarii preventive fata de Liviu Tudose (foto), procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, si Aurelian Constantin Mihaila, procuror in cadrul aceleiasi unitati de parchet.


Solicitarea incuviintarii luarii masurilor preventive a fost inaintata Sectiei pentru procurori a CSM de catre procurorii DNA, care au dispus punerea in miscare a urmaririi penale fata de „Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, pentru savarsirea infractiunilor de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii si luare de mita”, si fata de „Aurelian Constantin Mihaila, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti pentru savarsirea infractiunilor de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii si cercetare abuziva”.

Comunicatul CSM:

In sedinta din data de 23 martie 2016, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a incuviintat luarea masurilor retinerii si arestarii preventive a domnului Tudose Liviu Mihail, procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti si a domnului Mihaila Aurelian Constantin, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti.

Hotararile au fost luate in baza art. 42 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform caruia 'Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii incuviinteaza perchezitia, retinerea, arestarea preventiva sau arestul la domiciliu cu privire la procurori' si art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, potrivit caruia 'Judecatorii, procurorii si magistratii - asistenti pot fi perchezitionati, retinuti, arestati la domiciliu sau arestati preventiv numai cu incuviintarea sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii'.

Solicitarile de incuviintare a retinerii si arestarii preventive au fost prezentate Sectiei pentru procurori a Consiliului de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Ploiesti, care efectueaza cercetari intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni”.

Comunicatul DNA privind acuzatiile aduse celor doi procurori:

In completarea comunicatului nr. 336/VIII/3 din 23 martie 2016, referitor la solicitarea de incuviintare a retinerii si a arestarii preventive a deputatului GHITA SEBASTIAN AURELIAN, deputat in Parlamentul Romaniei, Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa transmita urmatoarele:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 23 martie 2016, a urmatorilor inculpati:

TUDOSE LIVIU MIHAI, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, pentru savarsirea infractiunilor de

- folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,

- luare de mita

MIHAILA AURELIAN CONSTANTIN, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti pentru savarsirea infractiunilor de:

- doua (2) infractiuni de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,

- cercetare abuziva

ISPAS CONSTANTIN, ofiter de politie, pentru savarsirea infractiunilor de:

- trafic de influenta,

- folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii

DOSARU VIOREL, la data faptelor sef al Inspectoratului de Politie Judetean (I.P.J.) Prahova, pentru savarsirea infractiunilor de:

- luare de mita,

- folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,

- trafic de influenta,

- favorizarea faptuitorului,

Din ordonantele intocmite de procurori a rezultat ca exista date si probe potrivit carora:

In perioada iunie 2013- primavara anului 2014, in calitate de procuror general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, inculpatul Tudose Liviu Mihail a permis accesul deputatului Ghita Sebastian Aurelian la informatii ce nu erau destinate publicitatii dintr-un dosar penal al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, in scopul obtinerii unor functii de conducere in cadrul unor institutii publice pentru sine, dar si in scopul zadarnicirii urmaririi penale efectuata in cauza mentionata. Scopul respectiv era urmarit atat de inculpatii din dosarul mentionat, cat si de deputatul Ghita Sebastian Aurelian, pentru protejarea intereselor economico-financiare ale unor persoane fizice si firme cercetate in cauza.

Informatiile confidentiale priveau obiectul cercetarilor, persoanele fizice si juridice cercetate, masurile de supraveghere tehnica dispuse, numele procurorului de caz si ale ofiterilor de politie delegati sa efectueze urmarire penala.

In legatura cu acelasi dosar penal, aflat pe rolul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, inculpatul Dosaru Viorel, in perioada iunie 2013- septembrie 2013, in calitate de sef al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, a permis accesul deputatului Ghita Sebastian Aurelian la informatii ce nu erau destinate publicitatii, in schimbul mentinerii in functie sau promovarii in alte functii de conducere.

In dosarul respectiv, ofiterii din subordine erau delegati sa efectueze acte de urmarire penala. Accesul la informatiile confidentiale, urmarit de deputatul Ghita Sebastian Aurelian era zadarnicirea urmaririi penale efectuata in cauza mentionata, dar si protejarea intereselor economico-financiare ale unor persoane fizice si juridice inculpate in cauza.

In vara anului 2013, inculpatul Mihaila Aurelian Constantin, in calitate de procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, a permis ofiterului de politie Ispas Constantin accesul la informatii ce nu erau destinate publicitatii din acelasi dosar al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, in scopul obtinerii unui folos necuvenit pentru Ispas Constantin care, intrand in posesia informatiilor printr-un demers nelegal al procurorului general adjunct, a folosit, de asemenea, in afara cadrului legal, datele obtinute, urmarind accederea in functii de conducere in cadrul M.A.I.

In vara anului 2014, inculpatul Mihaila Aurelian Constantin, in calitate de procuror general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, a permis unei alte persoane accesul la informatii ce nu erau destinate publicitatii dintr-un dosar penal diferit al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, in scopul de a-i fi inmanate unui jurnalist, pentru a le publica. Informatiile respective constau intr-un contract de vanzare cumparare pentru achizitia unui bun si un inscris olograf in care era prezentata, in rezumat, situatia de fapt din dosarul mentionat.

In vara anului 2014, Mihaila Aurelian Constantin, in calitate de procuror, a ticluit probe nereale, constand in plangerea formulata in numele unei persoane impotriva unui alt procuror din aceeasi unitate de parchet, sub aspectul savarsirii unor infractiuni de fals in declaratii. Plangerea respectiva, nedatata si nesemnata a fost ulterior inmanata unui ofiter cu functie de conducere in cadrul B.C.C.O. Ploiesti, pentru a fi valorificata.

In vara anului 2013, inculpatul Ispas Constantin, ofiter de politie, a pretins unui om de afaceri aflat in relatii foarte apropriate cu lideri politici locali si centrali, sustinere politica pentru ocuparea unor functii in cadrul M.A.I., lasand sa se creada ca are influenta asupra unui procuror cu functie de conducere din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti pentru a-l determina sa ii ofere informatii ce nu erau destinate publicitatii, fapt care s-a si realizat in perioada septembrie 2013- octombrie 2013. Informatiile respective i-au fost furnizate de procurorul general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, Mihaila Aurelian Constantin.

La data de 22 iulie 2012, Ghita Sebastian Aurelian a condus pe drumurile publice un autoturismul marca Mercedes, fiind depistat pe raza localitatii Barcanesti, judetul Prahova, in conditiile in care exercitarea dreptului de a conduce era suspendata pentru perioada 22.03.2012-18.08.2012.

La data de 22.07.2012, in calitate de imputernicit la comanda Inspectoratului de Politie al Judetului Prahova, la solicitarea lui Ghita Sebastian Aurelian si in schimbul oferirii de catre acesta a sprijinului pentru mentinerea in functia de inspector sef al I.P.J. Prahova, inculpatul Dosaru Viorel a intervenit pe langa lucratorii de politie rutiera din cadrul Biroului DN1 pentru ca acestia sa nu dispuna masurile legale, respectiv constatarea comiterii unei contraventii (depasirea limitei legale de viteza pe raza localitatii), a unei infractiuni la regimul circulatiei (in perioada 22.03.2012-18.08.2012 Ghita Sebastian Aurelian avand suspendata exercitarea dreptului de a conduce autovehicule) si intocmirea dosarului penal. In acest fel, inculpatul Dosaru Viorel l-a ajutat pe Ghita Sebastian Aurelian in scopul impiedicarii tragerii la raspundere penala.

Inculpatilor li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 23 martie 2016, inculpatii TUDOSE LIVIU MIHAIL, MIHAILA AURELIAN CONSTANTIN, ISPAS CONSTANTIN si DOSARU VIOREL urmeaza sa fie prezentati Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.

sursa foto: ziarulincomod.ro

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.