ccf

Dana Girbovan, presedinte al Uniunii Judecatorilor: „UNJR e consternata de faptul ca delegatul Presedintelui Iohannis la sedinta CSM nu stie nimic despre problema acoperitilor din justitie”

Data: 08 January 2016, 15:18 | autor: C.G. | 0 comentarii | 1662 afisari

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania, condusa de judecatorul Dana Girbovan (foto), a dat publicitatii, vineri 8 ianuarie 2016, un comunicat de presa prin care isi exprima consternarea cu privire la reactia consilierului prezidential Simina Tanasescu, delegat al presedintelui Klaus Iohannis la sedinta Plenului CSM din 6 ianuarie 2016, referitoare la problema ofiterilor acoperiti din Justitie.


Comunicatul UNJR:

UNJR e consternata de faptul ca delegatul Presedintelui Iohannis la sedinta CSM nu stie nimic despre problema acoperitilor din justitie

Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania a primit consternata reactia doamnei consilier prezidential Simina Tanasescu care, in cadrul sedintei Consiliului Superior al Magistraturii din data de 6 ianuarie 2016, intrebata fiind despre stadiul de solutionare a cererilor asociatiilor de magistrati adresate CSAT, de lamurire a problemei legate de implicarea serviciilor secrete in justitie si de cea a ofiterilor acoperiti intre magistrati, a declarat ca 'nu stiu, inca, exact despre ce este vorba'.

Doamna Simina Tanasescu este consilier prezidential din luna ianuarie 2015 si este stupefiant sa auzi ca un reprezentant al Administratiei Prezidentiale nu stie 'inca exact despre ce este vorba' legat de problema ofiterilor acoperiti, subiect dezbatut public, constant din luna mai 2015.

Dupa declaratiile generalului SRI Dumitru Dumbrava, potrivit caruia instantele de judecata au devenit 'camp tactic' al acestui serviciu secret, incepand cu luna mai 2015, asociatiile profesionale ale magistratilor au cerut CSAT sa verifice declaratiile pe proprie raspundere date de magistrati in sensul ca nu sunt ofiteri acoperiti ai unui serviciu secret, precum si hotararile date de aceasta institutie in ceea ce priveste implicarea serviciilor secrete in justitie.

Desi legea prevede verificarea acestor declaratii de catre CSAT, astfel de verificari nu au fost facute, efectiv, niciodata, lasand deschisa poarta suspiciunilor vis a vis de existenta ofiterilor acoperiti in randul magistratilor, fapt ce afecteaza intreg sistemul judiciar, prin erodarea increderii cetateanului intr-un act de justitie independent si impartial.

Dupa mai bine de sase luni de la sesizare, CSAT nu doar ca nu a facut publice rezultatele verificarii existentei ofiterilor acoperiti in justitie, dar nu a avut nici o pozitie publica oficiala din care sa rezulte daca aceste verificari au fost demarate si care este stadiul acestora, in conditiile in care interesul public este unul evident.

In data de 3 iunie 2015, UNJR s-a adresat, direct, printr-o scrisoare domnului Klaus Werner Iohannis, in calitate de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, sa convoace aceasta institutie pentru a verifica toate hotararile acesteia, in baza carora Serviciul Roman de Informatii se implica in actul de justitie, precum si revocarea lor, in masura in care nu sunt conforme cu Constitutia si legile Romaniei.

Din mai multe declaratii si documente publice rezulta ca, in ultimii 10 ani, CSAT a dat hotarari prin care implica SRI in actul de justitie, insa aceste hotarari nu sunt publice, astfel ca nimeni nu poate sti exact natura implicarii SRI-ului in actul de justitie.

Solicitarea judecatorilor catre Presedintele Iohannis nu a avut nici un ecou, motiv pentru care UNJR s-a adresat, din nou, la data de 8 decembrie 2015, printr-o cerere intemeiata pe prevederile legii 544/2001, privind accesul la informatiile de interes public, Consiliului Suprem de Aparare a Tarii solicitand sa fie clarificate deciziile care implica serviciile secrete in actul de justitie.

In concret, UNJR a solicitat numarul, data adoptarii si copie dupa hotararile CSAT referitoare la relatia dintre serviciile secrete ale statului, in special cele ale Serviciului Roman de Informatii, cu justitia, precum si atributiile acestor servicii in domeniul justitiei. Nici la aceasta cerere, adresata CSAT, nu s-a primit raspuns pana acum.

'Faptul ca exista hotarari nepublice care reglementeaza implicarea serviciilor secrete in justitie este o incalcare grava a principiilor fundamentale de functionare a unui stat de drept', a spus Dana Girbovan, presedinte UNJR.

'Clarificarea raporturilor ce guverneaza relatia dintre justitie si actiunea serviciilor secrete este un imperativ absolut pentru garantarea dreptului fiecarui cetatean ce are acces la o justitie independenta si parte de un proces echitabil', a continuat aceasta.

Publicarea acestor hotarari a fost ceruta si de MEDEL, organizatie europeana a judecatorilor, care a afirmat ca 'toate legile, regulamentele, protocoalele ce vizeaza administrarea justitiei trebuie sa fie accesibile publicului'.

'Facem un apel la transparenta si responsabilitate catre toate institutiile statului cu atributii in acest domeniu, precum si catre societatea civila si presa, de a sprijini aceste eforturi de clarificare a implicarii serviciilor secrete in justitie. Problema este mult prea importanta pentru a accepta o atitudine opaca si indiferenta a autoritatilor deoarece este vorba despre garantarea accesului fiecarui cetatean la o justitie independenta', a concluzionat Girbovan.

UNJR va continua si in 2016 demersurile pentru lamurirea implicarii serviciilor secrete in justitie”.

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.