DECIZIA JUDECATOARELOR ICCJ ALEXANDRA RUS, AIDA POPA SI RODICA COSMA - “Ceea ce evident este inadmisibil”

Lumea Juridica prezinta decizia din dosarul 3309/1/2018* prin care judecatoarele ICCJ Iuliana Alexandra Rus, Rodica Aida Popa si Rodica Cosma au decis rejudecarea dosarului omului de afaceri Horia Simu in baza Deciziei nr. 417/2019 privind lipsa completelor specializate in materia coruptiei la ICCJ si au respins cererea procurorilor de sesizare a CJUE.

Decizia de trimitere a dosarului omului de afaceri Horia Simu la rejudecare in baza deciziei CCR 417 a fost luata cu opinia minoritara a judecatoarelor Ioana Alina Ilie si Lucia Tatiana Rog, in sensul sesizarii CJUE.

Iuliana Alexandra Rus, Rodica Aida Popa si Rodica Cosma arata ca este inadmisibil sa se puna in discutie aplicarea hotararilor CCR, explicand faptul ca prioritatea reglementarilor Uniunii Europene exista numai in raport cu legislatia infraconstitutionala, nu si in raport de Constitutie.

Extras din decizia CCCR:

 “Analizand cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul de 5 Judecatori Penal 2-2018, in opinie majoritara, apreciaza cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene ca fiind inadmisibila pentru urmatoarele considerente:

Procedura hotararilor preliminare, prevazuta de art.267 T.F.U.E., permite instantelor nationale ca, in cursul unui litigiu aflat pe rol, sa puna intrebari Curtii de Justitie, privind interpretarea sau validitatea unei norme comunitare, inainte de a se pronunta hotararea in litigiul respectiv.

Sistemul trimiterilor preliminare reprezinta un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene, mecanism menit sa confere instantelor nationale mijloace de a asigura o interpretare si aplicare uniforma a dreptului comunitar in toate statele membre. Actiunea in pronuntarea unei hotarari preliminare este o procedura necontencioasa, de colaborare judiciara, independenta de orice initiativa a partilor.
(...)

Daca in ceea ce priveste calitatea procesuala activa Inalta Curte indeplineste conditia de jurisdictie nationala competenta a sesiza Curtea de Justitie a Uniunii Europene, indeplinita fiind si conditia formularii chestiunii prejudiciale in cursul unei judecati aflate in derulare la o instanta nationala, conditia privind obiectul chestiunii prejudiciale in raport de competenta de jurisdictie a instantei comunitare, respectiv conditia pertinentei si concludentei chestiunii prejudiciale asupra litigiului dedus judecatii nu sunt indeplinite.

Astfel, potrivit art.267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene si cu privire la validitatea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile uniunii, neavand, in mod evident, competenta de a interpreta legile sau reglementarile nationale, dar nici posibilitatea de a decide asupra validitati unei proceduri a autoritatii interne.

Prin urmare, este necesar si obligatoriu ca trimiterea sa vizeze interpretarea respectiv validitatea dreptului Uniunii Europene si nu a dreptului national, Curtea de Justitie a Uniunii Europene putandu-se pronunta numai daca dreptul Uniunii Europene este aplicabil cauzei deduse judecatii.

Dispozitiile art.267 din Tratat stabilesc ca obiectul cererii de pronuntare a unei hotarari preliminare se refera exclusiv la interpretarea dreptului Uniunii Europene sau la aprecierea validitatii acesteia, Curtea de Justitie a Uniunii Europene nefiind astfel competenta sa raspunda unor chestiuni prejudiciale care exced sferei de aplicare a dreptului comunitar.

Prin urmare, Curtea de Justitie a Uniunii Europene nu poate fi sesizata decat in scopul clarificarii unor dispozitii ale actelor adoptate de institutiile Uniunii Europene, indiferent de categoria izvoarelor din care acestea fac parte.

In acest sens, art. 288 din Tratat stabileste posibilitatea formularii unei cereri de pronuntare a unei hotarari preliminare in interpretarea privind tratatele Uniunii Europene (tratatele initiale si de revizuire, anexele si protocoalele), actele juridice care fac parte din dreptul derivat al Uniunii Europene (Regulamentele, Directivele si Deciziile adoptate de institutiile comunitare in executarea competentelor atribuite prin tratatele constitutive, in scopul atingerii finalitatii acestora), acordurile externe incheiate de Uniunea Europeana si statutele organismelor create printr-un act al Consiliului, daca aceste statute prevad astfel de dispozitii.

In raport cu aspectele invocate anterior, Inalta Curte de Casatie si Justitie -Completul de 5 Judecatori, in opinie majoritara, apreciaza ca cele trei intrebari nu pot fi circumscrise unei norme comunitare in sensul prevazut de dispozitiile analizate anterior, care sa ajute la rezolvarea fondului litigiului, instanta suprema fiind investita a se pronunta cu privire la o cale ordinara de atac, respectiv rejudecarea apelurilor inculpatilor dupa desfiintarea deciziei penale contestate.

Nu este indeplinita, nici conditia de pertinenta si concludenta a chestiunii prejudiciale asupra raportului juridic dedus judecatii, in conditiile in care se examineaza esentialmente o chestiune de procedura, si nu aspecte ce tin de protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor Europene.

Inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene se impune a fi analizata si din perspectiva suprematiei Constitutiei, respectiv principiul prioritatii dreptului Uniunii Europene fata de dreptul national, iar pe de alta parte, din perspectiva obiectului litigiului - asa cum s-a aratat anterior, instanta suprema fiind investita cu rejudecarea apelurilor formulate de inculpatii A. si B. dupa admiterea contestatiilor in anulare intemeiate pe dispozitiile art. 426 alin.1 lit. d) din Codul de procedura penala, fiind astfel asigurata posibilitatea solutionarii acestora de catre instanta nationala prin interpretarea si aplicarea dreptului intern. De altfel, nici imprejurarile faptice si nici infractiunile retinute in sarcina inculpatilor nu au legatura cu nicio norma comunitara aplicabila in cauza.

Sub primul aspect, se retine ca statele membre, prin semnarea tratatelor internationale, au acceptat cedarea voluntara a unei parti a suveranitatii fiecareia, dar in mod obligatoriu in limitele stabilite de Constitutiile lor. Necesitatea de a asigura o interpretare unitara a dreptului Uniunii poate justifica o extindere a competentei Curtii in materie de interpretare a continutului unei norme dar nu este posibil, fara a fi incalcata repartizarea competentelor intre Uniune si statul membru, sa se confere suprematie normei respective, a dreptului Uniunii, in raport cu normele interne de rang superior. Prioritatea reglementarilor Uniunii Europene exista numai in raport cu legislatia infra constitutionala, nu si in raport de Constitutie.

Suprematia Constitutiei este prevazuta in art.1 alin. 5 in care se arata ca: 'In Romania respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie'. (...)

Pe de alta parte, se poate constata ca sesizarea instantei europene prin mecanismul intrebarii prealabile nu urmareste decat ca, pe o cale ocolita, sa puna in discutie interpretarea si aplicarea deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 417 din 03.07.2019 si a efectelor pe care aceasta le produce in ordinea de drept interna, ceea ce evident este inadmisibil”. “
>>Decizia Inaltei Curti