Despre un anume imobilism in infaptuirea actului de justitie

„Datoria judecatorului este de a cerceta atat faptele, cat si imprejurarile lor” - Ovidiu

Reformarea unui sistem judiciar este un demers complex, cu multiple fatete si componente asupra carora se pot emite numeroase opinii. La noi se vorbeste, nu de ieri – de azi, de reformarea sistemului judiciar din interiorul sau. Un concept generos daca avem in vedere ca puterea judecatoreasca este una din cele trei puteri ale statului. Dupa cum bine se cunoaste puterea judecatoreasca – spre deosebire de puterea legislativa si cea executiva – nu rezulta din alegeri, ci este numita de Presedintele Romaniei, judecatorii care o alcatuiesc fiind propusi de Consiliul Superior al Magistraturii. El este, conform Constitutiei, garantul independentei justitiei si se supune numai legii. Intre atributiile sale se afla si asigurarea respectarii legii si a criteriilor de competenta si etica profesionala in desfasurarea carierei profesionale a judecatorilor (si procurorilor, care insa nu judeca, in activitatea judiciara ei reprezentand interesele generale ale societatii, motiv pentru care Consiliul isi desfasoara activitatea, atunci cand este vorba de cariera profesionala, pe sectii distincte de judecatori si procurori).

Asa stand lucrurile, este de netagaduit ca in reformarea sistemului judiciar, cu precadere a puterii judecatoresti, Consiliul Superior al Magistraturii poate si trebuie sa aiba o influenta esentiala. Data fiind complexitatea problematicii, ne vom exprima opinia numai asupra unei chestiuni mai putin aduse in discutie pana acum. Este vorba de masura in care atat Consiliul, cat si Inspectia Judiciara a acestuia actioneaza in spirit european, pe baza legii, dar utilizand in rationamentul juridic si elemente din sfera stiintei dreptului. Pentru ca in zilele noastre nu se poate face abstractie de faptul ca valorile care ghideaza dreptul au mai mult ca oricand si o importanta componenta sociala, actul de justitie trebuind sa aiba nu numai motivare legala, ci si credibilitate. Actionand in acest fel cei care „pronunta dreptul” sunt mai aproape de spiritul si gandirea europeana, gandire dominata de Conventia europeana a drepturilor omului. Obiectivele acesteia nu pot fi insa indeplinite corespunzator, asa cum afirma fostul judecator CEDO, prof. Corneliu Barsan, decat prin aplicarea principiului interpretarii evolutive a dispozitiilor sale si in lumina conceptiilor care prevaleaza in zilele noastre in statele democratice.

Acest mod de abordare nu se regaseste insa in activitatea Consiliului Superior al Magistraturii si a Inspectiei Judiciare. In opinia noastra, exista un anumit imobilism in efectuarea cercetarii disciplinare si in verificarea instantelor, care se rasfrange si asupra aplicarii dreptului de catre acestea. Imobilismul nu are legatura cu competenta profesionala bazata pe cunoasterea si aplicarea dreptului pozitiv. El are insa legatura cu utilizarea insuficienta in procesul de analiza si decizie a elementelor de cultura juridica si judiciara care, asa cum subliniaza prof. Mircea Dutu, sunt factori de acceptare sociala a actului de aplicare a legii. Complexitatea vietii sociale obliga la utilizarea in actul de decizie a unor elemente de teorie generala a stiintei dreptului care influenteaza nemijlocit solutia data de practician. Pentru ca de pilda, ce am putea intelege, din complexa institutie a raspunderii juridice fara a apela la ideea de responsabilitate sociala? O altfel de abordare poate fi paguboasa, afectand increderea justitiabililor in integritatea sistemului judiciar. Ea poate genera situatii in care securitatea juridica a cetateanului nu este respectata, iar interesul public este ignorat. Mai mult, pot fi trecute cu vederea episoade de „justitie privata”, promovandu-se astfel arbitrariul in aplicarea legii. Pentru a nu ramane in sfera afirmatiilor fara acoperire ne vom referi la un dosar finalizat printr-o hotarare irevocabila, situatie care ilustreaza pe deplin cele prezentate mai sus.

In luna iunie 2016, Inspectia Judiciara a Consiliului Superior al Magistraturii a analizat o sesizare cu privire la modul in care Judecatoria Vatra Dornei a solutionat dosarul civil nr. 521/334/2013, dispunand clasarea acesteia. In rezolutia de clasare inspectorul judiciar arata ca „fara a se exclude culpa instantei de fond, aceasta nu imbraca forma gravei neglijente si nu se pot retine indicii ale relei-credinte”. Din analiza dosarului cauzei rezulta insa ca sunt prezente cel putin doua dintre formele sub care se manifesta culpa, si anume intentia si neglijenta. In primul rand, cauza civila supusa judecatii provine dintr-o infractiune constatata prin ordonanta de procuror, motiv pentru care judecatorul trebuia sa depuna toate diligentele ca reclamantul sa recupereze paguba produsa de invinuit prin respectiva infractiune. In al doilea rand, judecatorul a indicat gresit in dispozitivul hotararii pronuntate calea de atac, motiv pentru care instanta superioara a recalificat apelul in recurs, inchizand astfel dreptul legal al reclamantului de a ataca hotararea primei instante. In al treilea rand, prin solutia data judecatorul a stabilit, apeland la un rationament juridic extrem de fragil, ca reclamantul este principalul vinovat de producerea prejudiciului, iar paratul care a generat printr-o infractiune un indelungat si costisitor proces civil a fost exonerat aproape complet de la plata pagubei produse. In al patrulea rand, judecatorul a reprosat reclamantului (in pofida bogatului material probator aflat la dosar) ca nu a demonstrat interes pentru protejarea proprietatii sale, indicand in acest scop mijloace concrete de actiune similare cu cele folosite de parat la comiterea infractiunii! In rezolutia de clasare a sesizarii, inspectorul judiciar a facut o ampla descriere a situatiei si numeroase referiri la texte normative. A analizat criticile formulate, a facut referiri ample la solutia data si la dispozitiile legale incidente s.a. Rezolutia nu a facut insa nicio referire la modul in care in respectiva cauza au fost respectate valorile esentiale ale dreptului. Contestata la Consiliul Superior al Magistraturii, rezolutia a fost transmisa „spre competenta solutionare” (sintagma arhicunoscuta!) tot Inspectiei Judiciare! Mentinandu-se, fara ca cineva sa se osteneasca a se mai apleca pe fondul problemei, punctul de vedere anterior exprimat.

Solutiile date de cele doua institutii in respectiva cauza sunt un exemplu, intre altele, care atesta afirmatiile facute anterior: in activitatea Consiliului Superior al Magistraturii si implicit in cea a Inspectiei Judiciare se manifesta un anumit imobilism, o abordare stereotipa a problemelor supuse analizei. Discutia pe texte normative, necesara, dar insuficienta, nu este completata cu elemente ale stiintei dreptului care sa confere concluziilor analizei credibilitate, credibilitate ce rezulta din faptul ca cel care incalca legea trebuie sa suporte consecintele faptelor sale, iar cel care o respecta sa fie protejat de abuzuri. Interpretand textele normative cei care „pronunta dreptul” trebuie sa impuna solutii rationale care promoveaza unitatea dintre litera si spiritul legii, unii dintre cei care „impart dreptatea” oprindu-se insa numai la litera legii, uitand ceea ce profesorii nostri ne-au invatat inca din primul an de facultate, si anume ca dreptul nu este numai o tehnica, ci si o stiinta si o arta.

Eliminarea unor imobilisme si stereotipuri din activitatea celor doua institutii este o conditie importanta a sporirii credibilitatii actului de justitie. Garantia realizarii acestui deziderat o reprezinta potentialul uman al acestora care poate fi remarcabil. Consiliul Superior al Magistraturii este constituit din magistrati alesi in adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor, iar inspectorii judiciari sunt numiti la randul lor in functie prin concurs la care participa magistrati cu vechime si calificative maxime. Este insa nevoie ca in viziunea celor care acced in cele doua institutii sa se instaureze un spirit dominat de gandirea juridica moderna bazata pe preeminenta valorilor dreptului. Lucrand in acest spirit Consiliul Superior al Magistraturii ar putea insufla si instantelor o viziune care sa aiba mai mult in atentie elemente de cultura judiciara, care cuprinde atat practicile instantelor, cat si realitatile sociale aferente. Credem ca in acest mod Consiliul Superior al Magistraturii, garantul independentei justitiei, contribuie la o reala reformare a sistemului judiciar si la cresterea increderii justitiabililor in integritatea sistemului judiciar. Momentul este propice. Nu peste mult timp, actualul Consiliu Superior al Magistraturii, al carui mandat a fost marcat de numeroase controverse, isi va inceta activitatea. Noul Consiliu, cu un mandat de sase ani, va putea sa faca ceea ce nu au facut antecesorii sai, si anume sa faca primii pasi catre reformarea sistemului judiciar din interiorul sau. Reformare care nu mai suporta amanare in conditiile in care increderea in justitie este in regres. In acest sens este edificator Eurobarometrul de primavara pe acest an care indica un nivel de incredere de numai 35 la suta, in scadere fata de anul anterior.

Aprecierile critice facute in prezentul demers publicistic rezulta din niste realitati. Referirile exprimate in legatura cu o gandire juridica bazata pe preeminenta valorilor dreptului nu sunt insa deloc o noutate. Multe dintre ele au fost facute de stralucitii nostri inaintasi. As cita, cu titlu de exemplu, eseul profesorului Mircea Manolescu „Arta de a judeca”, dar si lucrarea „Precis de filosofie juridica” a lui Mircea Djuvara. Ele, dar si altele, sunt inca in plina actualitate si ne ajuta sa intelegem mai bine sensul constantelor dreptului si spiritul legii.