ccf

Judecatorii din CSM reactioneaza dupa acuzatiile lui Danilet

Data: 22 February 2019, 19:22 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1665 afisari

Sectia pentru judecatori a CSM condusa de Lia Savonea (foto) a reactionat dupa ce judecatorul Cristi Vasilica Danilet a anuntat ca adunarea generala a Tribunalului Cluj ar fi decis declansarea procedurilor de revocare a membrilor Consiliului, pe motiv ca ar fi refuzat sa apere reputatia profesionala a magistratilor caracterizati drept „sobolani” in cadrul mitingului din iunie 2018, dar si ca au refuzat sa adopte masuri pentru a contraataca adoptarea si efectele OUG 7/2019 prin care s-au modificat Legile Justitiei.


Sectia pentru judecatori arata intr-un comunicat emis vineri, 22 februarie 2019, ca a avut pozitii ferme fata de manifestarile publice cu potential de afectare a independentei justitiei. Cu referire la acuzatiile facute la adresa membrilor Consiliului, care ar fi refuzat sa apere reputatia profesionala a magistratilor caracterizati drept "sobolani" la un miting din luna iunie 2018, se precizeaza ca in sedinta din data de 04.07.2018, Plenul a hotarat apararea independentei sistemului judiciar, apreciind ca discursurile unor lideri politici au pus sub semnul indoielii corectitudinea derularii procedurilor judiciare, afectand in mod grav independenta sistemului judiciar: ”Consiliul Superior al Magistraturii urmeaza sa consulte judecatorii si procurorii cu privire la prevederile acestui act normativ (OUG 7/2019-n.r.), pentru a-si fundamenta pozitia pe care o va sustine in procedura parlamentara referitoare la aprobarea ordonantei de urgenta”.

Comunicatul Sectiei pentru judecatori:

“Avand in vedere unele afirmatii neverificate si nereale prezentate in spatiul public, de natura a induce o perceptie gresita asupra rolului si implicarii Consiliului Superior al Magistraturii in problemele care privesc activitatea sistemului judiciar, in scopul informarii corecte, atat a magistratilor, cat si a opiniei publice in general,

SECTIA PENTRU JUDECATORI A CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII aduce la cunostinta publica urmatoarele:

In ceea ce priveste afirmatia potrivit careia Consiliul Superior al Magistraturii ar fi refuzat sa ia masuri pentru a contracara adoptarea O.U.G. nr. 7/2019, sunt necesare urmatoarele precizari:

Solicitarea de avizare a proiectului acestui act normativ a fost transmisa Consiliului la data de 18.02.2019, cu o zi inainte de adoptarea ordonantei de urgenta. In aceste conditii, Consiliul a fost lipsit de posibilitatea reala de a exprima un aviz.

Demersurile legislative realizate anterior de Consiliul Superior al Magistraturii au vizat clarificarea unor dispozitii legale referitoare la admiterea la Institutul National al Magistraturii, promovarea in functii de executie a judecatorilor si procurorilor si promovarea in functia de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie si au respectat principiul separarii carierelor.

Pe de alta parte, dispozitii din actul normativ in discutie care au suscitat interesul opiniei publice, referitoare la organizarea si conducerea Ministerului Public, nu au fost propuse de Consiliul Superior al Magistraturii.

In acelasi timp, Consiliul Superior al Magistraturii urmeaza sa consulte judecatorii si procurorii cu privire la prevederile acestui act normativ, pentru a-si fundamenta pozitia pe care o va sustine in procedura parlamentara referitoare la aprobarea ordonantei de urgenta.

Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a avut pozitii ferme fata de manifestarile publice cu potential de afectare a independentei justitiei:

In concret, cu referire la alegatia conform careia membrii Consiliului ar fi refuzat sa apere reputatia profesionala a magistratilor caracterizati drept 'sobolani' la un miting din luna iunie 2018, precizam ca in sedinta din data de 04.07.2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat apararea independentei sistemului judiciar, apreciind ca discursurile unor lideri politici din cadrul intalnirii publice mentionate au pus sub semnul indoielii corectitudinea derularii procedurilor judiciare, afectand in mod grav independenta sistemului judiciar. De asemenea, s-a subliniat ca afirmatiile facute in cadrul unei emisiuni TV din data de 10.06.2018, de catre presedintele Camerei Deputatilor, sunt de natura sa genereze presiuni cu privire la modul de instrumentare a unei cauze penale. Cele retinute de Plenul Consiliului au fost aduse la cunostinta publicului printr-un comunicat de presa din data de 5 iulie 2018, comunicat care reitereaza solutia adoptata prin Hotararea Plenului nr. 779/2018.

Tot astfel, prin comunicatul dat publicitatii in 14 august 2018, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, in baza rolului constitutional al acestei autoritati, si-a manifestat sustinerea pentru magistratii implicati in derularea procedurilor judiciare, astfel incat activitatea desfasurata sa se realizeze in stricta concordanta cu legea, iar independenta si impartialitatea justitiei sa nu fie afectate, nici la nivel subiectiv si nici obiectiv. in acest sens, s-a lansat un apel public catre toate institutiile si autoritatile publice de a se manifesta echidistant pana la finalizarea procedurilor judiciare, pentru ca astfel de atitudini sa nu poata constitui elemente de presiune externa ori interna in activitatea judiciara.

Nereala este si afirmatia ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii ar fi refuzat sa solutioneze cererea de aparare a reputatiei profesionale a magistratilor insultati la un protest desfasurat in fata Palatului de Justitie din Bucuresti. Dimpotriva, cererea de aparare a reputatiei profesionale, vizand aceste aspecte, este in prezent pe rolul Sectiei pentru judecatori, care urmeaza a se pronunta tinand seama si de constatarile realizate in urma verificarilor efectuate de Inspectia Judiciara.

Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii isi reafirma disponibilitatea de a contribui la corecta informare a opiniei publice cu privire la aspectele care privesc activitatea sa si a instantelor judecatoresti”.

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.