ccf

Neconstitutionalitate NCPP (Contestatia in camera preliminara). Incalcarea dreptului de acces la justitie

Data: 08 October 2015, 14:25 | autor: A.P. | 0 comentarii | 3584 afisari

Curtea Constitutionala a decis, in sedinta de joi 8 octombrie 2015, cu unanimitate de voturi, ca solutia legislativa cuprinsa in art. 347 alin. (1) din Codul de procedura penala, potrivit careia numai „procurorul si inculpatul” pot face contestatie cu privire la modul de solutionare a cererilor si a exceptiilor, precum si impotriva solutiilor prevazute la art. 346 alin. (3)-(5), este neconstitutionala.


Judecatorii CCR au retinut ca restrangerea sferei titularilor contestatiei in camera preliminara doar la procuror si inculpat determina incalcarea dreptului de acces la justitie - consacrat de art. 21 din Constitutie - al partii civile, al partii responsabile civilmente si al persoanei vatamate, avand in vedere faptul ca, pe de o parte, rezultatul procedurii in camera preliminara referitor la stabilirea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor procesuale de catre organele de urmarire penala are o influenta directa asupra desfasurarii judecatii pe fond, iar pe de alta parte, solutiile prevazute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedura penala vizeaza toate partile din proces si persoana vatamata.

Comunicatul CCR:

"In ziua de 8 octombrie 2015, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.d) din Constitutia Romaniei si al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.347 alin.(1) din Codul de procedura penala, care au urmatorul continut:

'In termen de 3 zile de la comunicarea incheierii prevazute la art.346 alin.(1), procurorul si inculpatul pot face contestatie cu privire la modul de solutionare a cererilor si a exceptiilor, precum si impotriva solutiilor prevazute la art. 346 alin. (3)-(5)'.

In urma deliberarilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca solutia legislativa cuprinsa in art.347 alin.(1) din Codul de procedura penala, potrivit careia numai 'procurorul si inculpatul' pot face contestatie cu privire la modul de solutionare a cererilor si a exceptiilor, precum si impotriva solutiilor prevazute la art. 346 alin. (3)-(5), este neconstitutionala. Curtea a retinut ca restrangerea sferei titularilor contestatiei in camera preliminara doar la procuror si inculpat determina incalcarea dreptului de acces la justitie, consacrat de art.21 din Constitutie, al partii civile, partii responsabile civilmente si al persoanei vatamate avand in vedere faptul ca, pe de o parte, rezultatul procedurii in camera preliminara referitor la stabilirea legalitatii administrarii probelor si a efectuarii actelor procesuale de catre organele de urmarire penala are o influenta directa asupra desfasurarii judecatii pe fond, iar, pe de alta parte, solutiile prevazute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedura penala vizeaza toate partile din proces si persoana vatamata.

Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si instantei care a sesizat Curtea Constitutionala, respectiv Judecatoria Moinesti.

Argumentatiile retinute in motivarea solutiei pronuntate de Curtea Constitutionala vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I".

Art. 346 alin. (3)-(5) NCPP, la care se face referire in comunicatul CCR, prevede urmatoarele:

"(3) Judecatorul de camera preliminara restituie cauza la parchet daca:

a) rechizitoriul este neregulamentar intocmit, iar neregularitatea nu a fost remediata de procuror in termenul prevazut la art. 345 alin. (3), daca neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecatii;

b) a exclus toate probele administrate in cursul urmaririi penale;

c) procurorul solicita restituirea cauzei, in conditiile art. 345 alin. (3), ori nu raspunde in termenul prevazut de aceleasi dispozitii.

(4) In toate celelalte cazuri in care a constatat neregularitati ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sanctionat potrivit art. 280-282 actele de urmarire penala efectuate cu incalcarea legii, judecatorul de camera preliminara dispune inceperea judecatii.

(5) Probele excluse nu pot fi avute in vedere la judecata in fond a cauzei".

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.