ccf

Trei decenii de la reinfiintarea curtilor de apel

Data: 04 July 2023, 18:43 | autor: L.J. | 0 comentarii | 10410 afisari

Curtea de Apel Iasi – condusa de judecatoarea Diana-Mihaela Cheptene-Micu (foto 1 si 2) – a marcat joi, 29, si vineri, 30 iunie 2023, implinirea a trei decenii de la reinfiintarea curtilor de apel din Romania.



Curtile de apel au fost desfiintate de regimul comunist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej in 1952 si reinfiintate abia in mandatul presedintelui Ion Iliescu in 1993. In tot acest rastimp, competentele CA-urilor au fost preluate de catre tribunale.

Evenimentul a fost organizat in parteneriat cu Serviciul Judetean Iasi al Arhivelor Nationale, condus de istoricul Florin Cintic (foto 3). Cu aceeasi ocazie, presedintii tuturor celor 16 curti de apel din Romania au adoptat o rezolutie prin care condamna proiectele de legi vizand diminuarea pensiilor de serviciu pentru judecatori si procurori, cresterea varstei de pensionare si interzicerea cumulului pensiei cu salariul.


Comunicatul CA Iasi:


Curtea de Apel Iasi a sarbatorit, in cadrul Conferintei „30 de ani”, reinfiintarea curtilor de apel in Romania prin manifestari derulate la Iasi, in perioada 29-30 iunie 2023.

Evenimentul din 29.06.2023, realizat in parteneriat cu Serviciul Judetean Iasi al Arhivelor Nationale a fost consacrat celebrarii – de catre Justitia romaneasca – a 30 de ani de la reinfiintarea curtilor de apel din Romania, fiind, totodata, o retrospectiva a celor 3 decenii scurse de activitate a curtilor de apel in Romania, dar si a perioadei anterioare anului 1952, cand – prin Legea nr. 5 din 3 iunie – curtile de apel si-au incetat activitatea pentru o perioada de 41 de ani.

Expozitia documentara s-a realizat in Sala pasilor pierduti a Palatului de Justitie Iasi, fiind prezentate documente relevante din perioada invocata, aflate in pastrarea Serviciului Judetean Iasi al Arhivelor Nationale.

In cadrul conferintei au sustinut alocutiuni, doamna judecator Diana-Mihaela Cheptene-Micu, presedintele Curtii de Apel Iasi, si domnul Florin Cintic, directorul Serviciului Judetean Iasi al Arhivelor Nationale.

Evenimentul a avut loc cu participarea judecatorilor Curtii de Apel Iasi, a presedintilor instantelor din judetele Iasi si Vaslui, precum si a judecatorilor care au activat in cadrul Curtii de Apel.

Invitatia la acest important moment din viata justitiei iesene a fost onorata de reprezentanti ai Pachetului de pe langa Curtea de Apel Iasi, Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Iasi, Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Vaslui, Parchetului European, Barourilor Iasi si Vaslui, Universitatii „Al. I. Cuza” Iasi, Facultatea de drept Iasi, Inspectoratelor Judetene de Jandarmi Iasi si Vaslui, Camerei Executorilor Judecatoresti de pe langa Curtea de Apel Iasi, Corpului Expertilor Contabili Autorizati Iasi, Oficiilor de Cadastru si Publicitate Imobiliara Iasi si Vaslui, Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Iasi, Colegiilor Consilierilor Juridici Iasi si Vaslui, Serviciului de Probatiune Iasi si Vaslui, Penitenciarelor Iasi si Vaslui, precum si reprezentanti ai Centrelor de Retinere si Arestare Preventiva Iasi si Vaslui, Inspectoratelor Judetene de Politie Iasi si Vaslui, Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa Vaslui, Corpului Profesional al Mediatorilor Iasi si Vaslui, Biroului de Combatere a Crimei Organizate Iasi, Serviciului de Telecomunicatii Speciale Iasi, Institutiei Avocatului Poporului Iasi, Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi.

In data de 30 iunie 2023 evenimentul a reunit la Iasi presedintii curtilor de apel din Romania, reprezentanti ai Consiliului Superior al Magistraturii – judecator Elena Raluca Costache, judecator Ramona Gratiela Milu si judecator Gheorghe Liviu Odagiu –, precum si reprezentantul Ministerului Justitiei – secretar de stat dl. George Catalin Serban –, intr-o intalnire care a marcat aspecte de actualitate si in cadrul careia s-a adoptat Rezolutia presedintilor curtilor de apel”.

 



Rezolutia presedintilor curtilor de apel:


Presedintii Curtilor de Apel, reuniti la Iasi in data de 30 iunie 2023, in baza mandatului dat de Adunarile Generale din data de 20 iunie 2023, adopta prezenta

REZOLUTIE

prin care:

Condamna ferm adoptarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu ale judecatorilor ce incalca principii fundamentale ale functionarii si independentei justitiei, cu consecinte directe asupra calitatii si celeritatii actului de justitiei, ai carui beneficiari sunt cetatenii Romaniei.

Presedintii Curtilor de Apel condamna incalcarea flagranta a principiului cooperarii loiale intre puterile statului, parcursul legislativ al proiectului de lege privind pensiile de serviciu defasurandu-se in dispretul total fata de principiile statului de drept si ale democratiei, cu ignorarea manifesta a tuturor propunerilor si argumentelor aduse de puterea judecatoreasca.

Declaratiile mincinoase ale reprezentantilor puterii legislative si executive potrivit carora acest proiect ar fi fost adoptat prin consultarea constanta a reprezentantilor judecatorilor sunt dovada dispretului total al acestora fata de justitie si fata de rolul fundamental al acesteia intr-un stat de drept. Un dialog onest implica o analizare reala a tuturor aspectelor punctual relevate de puterea judecatoreasca, cu atat mai mult cu cat acestea sunt temeinic fundamentate si au rolul de a asigura stabilitatea sistemului de justitie, aflat in cea mai grava criza de personal din perioada post-aderare.

Asa-numita esalonare a varstei de pensioare, mult clamata de reprezentantii executivului in spatiul public, nu exista, in realitate, fiind o fictivitate introdusa in lege pentru a crea o aparenta ce nu face altceva decat sa dovedeasca, o data in plus, duplicitatea discursului politic, ce urmareste castigarea capitalului electoral cu pretul distrugerii justitiei.

Presedintii Curtilor de Apel condamna, de asemenea, atitudinea duplicitara a Comisiei Europene care, pe de-o parte, a solicitat constant, in trecut, ca orice modificare a statutului judecatorilor sa fie facuta cu consultarea reala a acestora, pentru ca acum sa refuze orice dialog si sa negocieze statutul judecatorilor romani doar cu reprezentantii puterii politice.

Judecatorii nu isi apara privilegii, ci apara necesitatea asigurarii unui cadrul legislativ coerent, previzibil, clar si absolut necesar pentru un statut independent al acestora fata de celelalte doua puteri, executiva si legislativa si pentru buna functionare a justitiei.

In 2022, judecatorii de la judecatorii, tribunale si curti de apel au avut un volum efectiv de activitate de 3.759.358 dosare pe rol, acestea fiind gestionate de un numar total de 3.897 judecatori de la aceste instante.

Efortul extraordinar depus de judecatori a permis solutionarea acestui numar imens de cauze intr-o perioada de timp optima, mult sub media europeana.

In aceste conditii de suprasolicitare, judecatorii au reusit performanta extraordinara de a avea o rata medie de solutionare de peste 96%, la judecatorii si tribunale, si de peste 101%, la curtile de apel.

Un astfel de ritm de munca nu poate continua, in conditiile in care numarul judecatorilor in functie scade alarmant, interesul pentru magistratura scade dramatic, iar varsta de pensionare a judecatorilor creste brusc si intempestiv. Este, asadar, necesara revenirea la un volum de munca normal, care sa poata fi gestionat, data fiind perioada de activitate ce ajunge la 38 de ani potrivit proiectului adoptat, cu depasirea chiar si a stagiului de cotizare cerut pentru conditii normale de munca.

In consecinta, presedintii Curtilor de Apel solicita Consiliului Superior al Magistraturii adoptarea urgenta a unui plan de normare a activitatii, care sa alinieze volumul de munca al judecatorilor la standardele europene si sa permita asigurarea unui act de justitie de calitate.

Judecatorii romani, ca garanti ai drepturilor si libertatilor fundamentale ale fiecarui cetatean, vor lupta ca justitia sa functioneze in conditii specifice unui stat democratic european. Insa, astfel cum s-a subliniat in documentele europene, revine celorlalte puteri ale statului obligatia de a asigura justitiei instrumentele necesare pentru aceasta: statut independent, stabil si previzibil, volum normal de activitate, conditii decente de munca si un cadrul legislativ clar si accesibil.

1. jud. Oana Maria Petrascu – Curtea de Apel Alba Iulia

2. jud. Loredana Lenuta Albescu – Curtea de Apel Bacau

3. jud. Mihaela Darabana – Curtea de Apel Brasov

4. jud. Liana Arsenie – Curtea de Apel Bucuresti

5. jud. Dana Cristina Garbovan – Curtea de Apel Cluj

6. jud. Alina Gabriela Jurubita – Curtea de Apel Constanta

7. jud. Petre Valentin Badita – Curtea Militara de Apel

8. jud. Adrian Gluga – Curtea de Apel Craiova

9. jud. Cosmin Razvan Mihaila – Curtea de Apel Galati

10. jud. Mihaela-Diana Cheptene-Micu – Curtea de Apel Iasi

11. jud. Laura Simona Baican – Curtea de Apel Oradea

12. jud. Raluca Emilia Trandafir – Curtea de Apel Pitesti

13. jud. Paul Mihail Fratilescu – Curtea de Apel Ploiesti

14. jud. Titiana Ilies – Curtea de Apel Suceava

15. jud. Andreea Ciuca – Curtea de Apel Targu-Mures

16. jud. Mircea Cretu – Curtea de Apel Timisoara”.

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.