Despre Executarea Silita

Data: 30 mai 2018, 13:05 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1663 afisari

Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti din Romania, organizatia profesionala cu personalitate juridica care are ca membrii toti executorii judecatoresti in functie si care actioneaza pentru asigurarea prestigiului si autoritatii profesiei de executor judecatoresc, avand ca scop principal reprezentarea si apararea intereselor profesionale ale membrilor sai atat in plan national cat si international prezinta pe portalul sau oficial, executori.ro, care sunt principalele aspecte pe care cetatenii trebuie sa le cunoasca in ce priveste atributiile executorilor judecatoresti si cadrul legislativ in care acestia isi desfasoara activitatea.


In ampla expunere a Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti din Romania sunt expuse pe larg informatii despre procedura executarii silite, partile dintr-un dosar de executare silita si perioadele de timp in care aceasta etapa este solutionata.

UNEJ, despre Executarea Silita:

Executorul judecatoresc este un organ de executare numit in functie de Ministrul Justitiei care aduce la indeplinire obligatia stabilita printr-un titlu executoriu care poate fi reprezentat de o hotarare a unei instante civile, comerciale sau penale, contract de credit al unei institutii de credit, inscrisuri autentice notariale, precum si orice alte hotarari sau inscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse in executare, obligatie care nu a fost adusa la indeplinire de bunavoie. Executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa, lichida si exigibila.

 

Cadrul legislativ in care isi desfasoara activitatea executorii judecatoresti este reprezentat de: Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti cu modificarile si completarile ulterioare, Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 188/2000 si normele metodologice stabilite prin Codul de Procedura Civila intrat in vigoare in data de 15 februarie 2013.

Partile intr-un dosar de executare silita sunt: creditorul, reprezentat de persoana fizica sau persoana juridica, careia i se datoreaza sume de bani sau prestatii si debitorul, reprezentat de persoana fizica sau juridica, care datoreaza sume de bani sau prestatii. De asemenea, Statul poate avea intr-un dosar de executare silita atat calitatea de creditor cat si de debitor.
Procedura executarii silite incepe in baza unei cereri de executare silita formulata de catre creditor si depusa in original la sediul executorului judecatoresc impotriva debitorului, insotita de o taxa de timbru in valoare de 20 de lei, titlul executoriu in original si alte inscrisuri necesare dosarului de executare silita. In cazul unui creditor reprezentat prin: avocat, cererea de executare silita trebuie insotita de imputernicirea avocatiala; mandatar, cererea de executare silita trebuie insotita de procura notariala. De asemenea, cererea de executare silita, se poate inainta executorului judecatoresc nu numai personal sau prin reprezentant legal sau conventional, ci si prin posta, curier, telefax, posta electronica sau prin orice alte mijloace ce asigura transmiterea acesteia si confirmarea primirii cu documentele justificative.

Avand in vedere cererea de executare silita formulata de creditor, dupa analizarea acesteia, executorul judecatoresc emite incheierea prin care dispune inregistrarea si deschiderea dosarului de executare silita, sau dupa caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.

Incheierea se comunica de indata creditorului, iar in cazul in care executorul judecatoresc refuza deschiderea procedurii de executare, creditorul are dreptul sa faca contestatie in termen de 15 zile de la data comunicarii incheierii, la instanta competenta de executare.

In termen de maxim 3 zile, executorul judecatoresc va solicita sa se dispuna incuviintarea executarii de catre instanta competenta de executare, careia ii va anexa copii certificate ale cererii creditorului, titlului executoriu, incheierea de admitere, taxa de timbru si alte inscrisuri necesare, dupa caz. Instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea, cu exceptia cazurilor in care incuviintarea executarii silite are ca obiect executarea silita a unui bun imobil. In acest caz instanta compenta este instanta pe raza careia de actiune se afla imobilul.
Dupa introducerea cererii executorului judecatoresc de incuviintare a executarii silite, instanta de executare trebuie sa solutioneze cauza in termen de maxim 7 (sapte) zile de la inregistrarea acesteia la registratura judecatoriei prin incheiere data in camera de consiliu, fara citarea partilor. Pronuntarea se poate amana cu cel mult 48 de ore, iar motivarea incheierii se face in cel mult 7 zile de la pronuntare.

Dupa admiterea cererii creditorului, executorul judecatoresc va efectua verificari, cercetari si interogari la: Directia de Evidenta a Persoanelor pentru a afla datele corecte ale debitorului, respectiv domiciliul si Codul Numeric Personal, puse la dispozitie de catre creditor; interogari la toate institutiile de credit prin care se solicita sa se comunice daca debitorul/ debitorii figureaza in evidentele acestora cu conturi bancare; Directiile de Impozite si Taxe Locale pentru a afla daca debitorul figureaza in evidente cu bunuri impozabile; Inspectoriatul Teritorial de Munca, Agentia Nationala de Ocupare a Fortelor de Munca si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Casele de Pensii, pentru a afla daca debitorul figureaza cu loc de munca sau cu dosar de pensie.

In momentul in care se admite si se redacteaza incuviintarea executarii silite de catre instanta, executorul judecatoresc va intocmi incheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silita, care include si onorariul executorului judecatoresc. Incheierea privind stabilirea cheltuielilor va fi comunicata debitorului, in original, impreuna cu instiintarea prin care i se aduce la cunostinta declansarea executarii silite, somatia de plata prin care i se da termenul de o zi pentru achitarea debitului, impreuna cu o copie certificata a incheierii de incuviintare a executarii silite pronuntata de instant competenta, o copie certificata a titlului executoriu.

Atributiile executorilor judecatoresti din Romania

Executorii judecatoresti isi indeplinesc atributiile in circumscriptia curtii de apel in raza careia se afla judecatoria pe langa care functioneaza, daca prin lege nu se dispune altfel.

Executorul judecatoresc are urmatoarele atributii:

a) punerea in executare a dispozitiilor cu caracter civil din titlurile executorii;

b) notificarea actelor judiciare si extrajudiciare;

c) comunicarea actelor de procedura;

d) recuperarea pe cale amiabila a oricarei creante;

e) aplicarea masurilor asiguratorii dispuse de instanta judecatoreasca;

f) constatarea unor stari de fapt in conditiile prevazute de Codul de procedura civila;
g) intocmirea proceselor-verbale de constatare, in cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de catre debitor, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila;
h) intocmirea, potrivit legii, a protestului de neplata a cambiilor, biletelor la ordin si a cecurilor, dupa caz;

i) orice alte acte sau operatiuni date de lege in competenta lui.

Solutionarea Petitiilor

Petitiile, depuse la Uniune personal, transmise prin posta sau e-mail, referitoare la activitatea executorilor judecatoresti se adreseaza Colegiilor Directoare ale Camerelor Executorilor Judecatoresti de pe langa Curtile de Apel de care apartin executorii judecatoresti respectivi, acestea fiind cele care solutioneaza sesizarile formulate impotriva executorilor judecatoresti si care pot propune, dupa caz, luarea masurilor legale si statutare.

Petitiile referitoare la activitatea executorilor judecatoresti gresit indreptate catre U.N.E.J. vor fi trimise in termen legal de la inregistrare catre Colegiile Directoare ale Camerele Executorilor Judecatoresti de pe langa Curtile de Apel care au ca atributii rezolvarea problemelor sesizate. Petitiile anonime sau cele in care nu sunt trecute datele de identificare ale petitionarului nu se iau in considerare si se claseaza conform art. 7 al Ordonantei nr. 27/2002 din 30/01/2002 versiune actualizata la data de 30/08/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor.

Sursa: executori.ro

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.