ccf

DIICOT. Captura-record de droguri de mare risc

Data: 29 July 2015, 14:20 | autor: L.J. | 0 comentarii | 3058 afisari

Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) a dat publicitatii, miercuri 29 iulie 2015, un comunicat de presa privind capturarea a 333 kilograme de heroina. Potrivit procurorului sef al DIICOT, Daniel Horodniceanu (foto), cantitatea capturata reprezinta un record, fiind cea mai mare dintre cele confiscate dupa 1990.


In comunicatului DIICOT se arata ca cele peste 300 kilograme de heroina au fost procurate din Ucraina, de membrii unei grupari specializate in traficul de droguri de mare risc, si erau disimulate in rezervoarele a doua autotrenuri care urmau sa transporte drogurile spre Vestul Europei, cu tranzitarea Romaniei. Valoarea de piata a heroinei capturate este de aproximativ 40 milioane de euro.

Comunicatul DIICOT:

"La data de 28.07.2015, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate au capturat cantitatea de 333 kg heroina ce era disimulata in rezervoarele a doua autotrenuri.

In cauza, exista suspiciunea rezonabila ca in perioada aprilie 2014 – iulie 2015, inculpatii Yigit Hakan, Saman George-Solomon, Binga Liviu-Constantin si Sincar Huseyin au constituit un grup infractional organizat in scopul savarsirii de infractiuni privind traficul intern si international de droguri de mare risc (heroina).

Ca mod de operare s-a retinut ca inculpatii au efectuat transporturi de droguri pe mai multe rute, din Ucraina si Turcia spre Europa de Vest, cu tranzitarea Romaniei, sub paravanul unor societati comerciale ce detin autocamioane inmatriculate in Romania si in care erau amenajate lacasuri speciale pentru disimularea drogurilor.

Din probele administrate in cauza au rezultat date ca inculpatii au procurat cantitatea de aproximativ 333 kg heroina din Ucraina, pe care au disimulat-o in rezervoarele a doua autotrenuri intentionand sa transporte drogurile spre Vestul Europei, cu tranzitarea Romaniei.

Astfel, s-a stabilit ca cele doua autotrenuri in cauza au iesit din Romania prin PTF Siret la data de 17.07.2015 cu destinatia Ucraina, conduse de catre inculpatii Saman George-Solomon, si respectiv Sincar Huseyn (cetatean turc).

De asemenea, inculpatii Yigit Hakan si Saman Gerge-Solomon, au recrutat doi soferi pentru a transporta drogurile.

La indicatiile inculpatilor Yigit Hakan si Saman George-Solomon, cei doi soferi s-au deplasat in Ucraina de unde au preluat cele doua autrenuri si le-au introdus in Romania, dupa cum urmeaza:

La data de 24.07.2015 autotrenul condus de catre suspectul G.M. a intrat in Romania prin PTF Siret si ulterior s-a deplasat pe teritoriul Romaniei pana la PTF Petea unde, la data de 28.07.2015, cu ocazia perchezitiei efectuate asupra vehiculului au fost descoperite pachete de heroina disimulate in rezervorul autotrenului.

La data de 27.07.2015 autotrenul condus de catre suspectul D.I. a intrat in Romania prin PTF Siret si ulterior s-a deplasat pe teritoriul Romaniei pana in Bistrita, jud. Bistrita Nasaud unde, la data de 28.07.2015, cu ocazia perchezitiei efectuate asupra vehiculului au fost descoperite pachete de heroina disimulate in rezervorul capului tractor.

Potrivit raportului preliminar de constatare tehnico-stiintifica a rezultat ca din cele doua autotrenuri a fost gasita si ridicata cantitatea totala de 333 kilograme heroina.

Valoarea de piata a drogurilor este de aproximativ 40.000.000 de euro.

Cu ocazia perchezitiilor domiciliare efectuate pe raza municipiului Ramnicu-Valcea, au fost identificate si ridicate 2 autoturisme de lux, mai multe telefoane mobile, calculatoare, laptop-uri precum si suma de 136.000 de euro.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala au dispus retinerea pentru o perioada de 24 de ore a inculpatilor Yigit Hakan, Saman George-Solomon, Binga Liviu-Constantin si Sincar Huseyin urmand sa fie prezentati Tribunalului Bucuresti cu propunerea de arestare preventiva.

Suportul de specialitate a fost asigurat de catre Serviciul Roman de Informatii si Directia Operatiuni Speciale.

Actiunea a fost efectuata cu sprijinul Serviciului pentru Interventii si Actiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane.

Facem precizarea ca pe intreg parcursul procesului penal, suspectii si inculpatii beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie".

Adauga comentariu

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*

DISCLAIMER

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate. Atentie! Postati pe propria raspundere!

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

rominvent.ro Harta avocati romania Harta avocati romania Lege5
PORTAL JURISPRUDENTA RELEVANTA
ULTIMELE ACTE NOUTATI
ABONEAZA-TE!

Introdu-ti adresa de email pentru a te abona la Lumea Juridica si vei primi notificari cu cele mai noi stiri si articole.